BHB Avenue cucerește scena Real Estate 2024: design compact de lux și facilități inovatoare, premiate „Proiectul Exclusivist al Anului”

bhb avenue

În cadrul prestigioasei Gale Real Estate 2024, proiectul BHB Avenue, dezvoltat de Ibrahim Bahbahani, a fost desemnat câștigător al distincției pentru „Proiectul Exclusivist al Anului”, grație abordării inovatoare și conceptului de design compact de lux. Acest premiu reflectă nu doar excelența arhitecturală, ci și integrarea unor facilități inovatoare, care răspund nevoilor sofisticate ale unei clientele din segmentul premium.

Conceptul de design compact de lux

BHB Avenue a redefinit conceptul de locuințe premium din București, oferind un model de design compact, în care fiecare detaliu a fost atent gândit pentru a maximiza spațiul și funcționalitatea. Acest proiect a fost realizat în colaborare cu Voxx Design, echipă renumită pentru soluțiile sale de amenajări interioare moderne și eficiente. Rezultatul final este un ansamblu rezidențial care îmbină eleganța și confortul, oferind locuințe spațioase, dar adaptate stilului de viață urban.

Unul dintre aspectele remarcabile ale acestui design este înălțimea interioară de aproape 3 metri, care a permis integrarea unor soluții arhitecturale avansate. Iluminatul arhitectural cu benzi LED și spoturi, încastrate discret în scafele din tavan, nu doar că îmbunătățește estetica interioară, dar contribuie și la optimizarea consumului energetic. În plus, fiecare apartament beneficiază de ferestre ample, care permit pătrunderea luminii naturale, oferind o atmosferă deschisă și luminoasă.

bhb avenue

Facilități inovatoare pentru un stil de viață modern

În afară de designul interior sofisticat, BHB Avenue oferă o serie de facilități inovatoare, gândite pentru a răspunde nevoilor rezidenților din segmentul premium. Complexul dispune de o piscină interioară, care oferă un loc de relaxare perfect pentru locatari, indiferent de sezon. De asemenea, sala de fitness complet echipată și grădină urbană sunt alte facilități menite să asigure un stil de viață activ și echilibrat. De asemenea, și zona de jacuzzi sau saună fac parte din lista de atracții. 

Aceste facilități sunt completate de un lobby impresionant, cu o înălțime de șapte metri, care oferă o atmosferă grandioasă și primitoare de la prima intrare în complex. Lobby-ul nu este doar un spațiu funcțional, ci și un loc de socializare, în care locatarii și vizitatorii pot interacționa într-un cadru modern și elegant. Serviciul de concierge, de asemenea, reprezintă un beneficiu suplimentar, care face ca rezidența în BHB Avenue să fie un exemplu de lux și comoditate.

bhb avenue

Finisaje premium și inovații tehnologice

Pe lângă facilitățile moderne, BHB Avenue impresionează și prin utilizarea unor materiale de finisaj de înaltă calitate, atent selectate pentru a oferi rezidenților un sentiment de lux și rafinament. Printre aceste finisaje se numără parchetul Chevron, fabricat din stejar european, cunoscut pentru durabilitatea și estetica sa deosebită. Acest tip de parchet, dispus într-un model în formă de V, oferă un aer elegant și clasic fiecărui apartament, fiind un detaliu care subliniază atenția la calitate.

Un alt detaliu important al acestui proiect este integrarea ușilor Filomuro în designul interior. Aceste uși, cu o înălțime de 2.4 metri, sunt complet integrate în pereți, oferind un aspect curat și minimalist. În plus, placarea cu lastre ceramice de 3 metri înălțime pentru ușile de la intrarea în apartamente și un perete din fiecare baie este un exemplu de inovație în materie de finisaje, care adaugă un plus de rafinament și durabilitate.

bhb avenue

În ceea ce privește tehnologia, fiecare apartament este echipat cu sisteme smart home, care permit rezidenților să controleze temperatura, iluminatul și securitatea, toate acestea de pe dispozitive mobile. De asemenea, aerul condiționat marca Daikin, încastrat discret în tavan, oferă un confort termic superior fără a afecta designul interior. Aceste inovații contribuie la transformarea BHB Avenue într-un ansamblu rezidențial de referință în București, care răspunde cerințelor clienților moderni.

Poziționare strategică în nordul Bucureștiului

Un alt element important care a contribuit la succesul BHB Avenue este poziționarea sa strategică în nordul Bucureștiului, pe Șoseaua Fabrica de Glucoză. Această zonă este în plină dezvoltare și oferă acces facil la principalele centre de afaceri și hub-uri comerciale din capitală. Proximitatea față de Promenada Mall, precum și față de stațiile de metrou Pipera și Aurel Vlaicu, adaugă un plus de valoare proiectului, făcându-l atractiv atât pentru clienții finali, cât și pentru investitori.

Fabrica de Glucoză este considerată un noul pol de dezvoltare imobiliară al Bucureștiului, iar BHB Avenue este unul dintre primele proiecte rezidențiale care au identificat potențialul acestei zone. Datorită conectivității excelente și proximității față de marile companii multinaționale, această locație este ideală pentru profesioniștii care își doresc o locuință de lux într-o zonă bine conectată la principalele artere ale orașului.

Articole Recente

Din aceeași categorie